Principiul indeterminǎrii¹ al lui Heisenberg vizeazǎ nu atȃt o anumitǎ imprecizie ȋn determinarea unor valori, cȃt imposibilitatea, ȋnscrisǎ ȋn natura lucrurilor, de a determina aceste valori cu precizie. O “imposibilitate” care, făcând posibilă coexistenţa, este un garant al existenței. Miza acestui principiu este aşadar la fel de mare la scarǎ macroscopicǎ ca şi la scarǎ microscopicǎ. Un fapt pe cât de evident, pe atât de aparent anodin atestǎ acest lucru prin implicațiile majore pe care le are. Şi anume, doi indivizi pot ocupa acelaşi loc numai în momente diferite şi pot fi în acelaşi moment numai în locuri diferite. Prezenţa lor în acelaşi loc din spaţiu face ca ei să aibă o experienţă comună, chiar dacă, în acelaşi loc, ei sunt prezenţi în momente diferite. Prezenţa lor în acelaşi moment din timp, face ca ei să aibă un parcurs comun, în ciuda faptului că, în acelaşi moment, ei se află în locuri diferite. Această necoincidenţă, dintre acelaşi loc din spaţiu şi acelaşi moment din timp face, pe de altă parte, ca experienţa fiecărui individ să fie unică, la fel cum necoincidenţa dintre acelaşi moment din timp şi acelaşi loc din spaţiu face ca parcursul fiecărui individ să fie unic, şi deci identic cu sine.
Rezumând, voi spune că, în prima ipostază, cei doi indivizi văd lumea din jur din locul unde se află, şi deci sub acelaşi unghi, fapt ce face ca ei să aibă o experienţă comună. Comună, dar nu identică, dat fiind că se găsesc în acelaşi loc în momente diferite. În a doua ipostază, ei au un parcurs comun, ales în acord cu experienţa pe care o au, care e comună. Dar cum o experienţă comună nu înseamnă o experienţă identică, nici parcursul lor nu e identic, identitatea fiind prin definiţie individuală.
De raportul dintre cele două ipostaze depinde ceea ce e asemănător şi ceea ce e diferit în experienţa şi parcursul celor doi indivizi. Să presupunem că din 1961 până în 2000 ei au format un cuplu. În cazul acesta, în spaţiul pe care l-au împărţit împreună ȋn aceastǎ perioadǎ, ei s-au aflat în acelaşi loc în momente diferite. Durata de timp dintre momentul în care unul s-a aflat în locul în care înainte se afla celălalt, durată care, în genere, merge de la câteva minute, sau chiar secunde, la câteva ore, zile sau chiar ani, a făcut ca experienţa unuia, să nu coincidă cu experienţa celuilalt, aceasta fiind de fapt durata de timp în care ei s-au aflat în locuri diferite. Diferenţele dintre experienţele lor au fost cu atăt mai importante cu cât durata de timp a fost mai mare, ceea ce nu înseamnă că au dispǎrut în cazul unei durate minime, fie şi pentru faptul că, pentru fiecare dintre ei, din spaţiul comun, fǎcea parte şi celălalt. Totodatǎ, frecvenţa cu care fiecare dintre cei doi indivizi a ocupat locul pe care înainte l-a ocupat celălalt a contrabalansat diferenţele. Le-a contrabalansat, dar nu le-a anulat, pentru cǎ niciunul nu a putut ocupa locul pe care ȋnainte l-a ocupat celǎlalt decȃt ȋn alt timp, timp ȋn care celǎlat se afla ȋn alt loc. Astfel ordinea ȋnsǎsi ȋn care experiențele lor s-au succedat a fost diferitǎ. Cum, pe de altǎ parte, ȋn locuri diferite, ei au fost ȋn acelaşi timp şi, ȋn momente diferite, ȋn acelaşi loc, asemǎnǎrile dintre experiențele lor au subzistat de asemenea. De altfel, ele nu pot fi anulate nici ȋn cazul unor distanțe maxime, ȋn timp sau ȋn spațiu. Astfel, doi indivizi care au trǎit pe Terra la distanțǎ de cȃteva secole s-au asemǎnat prin faptul cǎ au fost locuitori ai Terrei. Iar dacǎ au trǎit ȋn aceeaşi perioadǎ de timp, unul ȋn Noua Zeelandǎ, iar altul ȋn Spania, s-au asemǎnat prin faptul că au trǎit pe Terra într-un stadiu anume de evoluţie a planetei şi a speciei care este omul. Oricȃt de departe am merge cu gȃndul, asemǎnǎrile şi deosebirile formeazǎ un tot. Doar raportul dintre ele e de fiecare datǎ altul.
Revenind la cei doi indivizi care au format un cuplu, voi spune cǎ necoincidența care a fǎcut ca experiențele lor sǎ fie diferite, a fǎcut de asemenea ca modul ȋn care ei priveau lumea ȋnconjurǎtoare şi, implicit, viata lor de cuplu, sǎ fie diferit. Or diferențele au ȋntotdeauna o ȋncǎrcǎturǎ pozitivǎ sau negativǎ, dupǎ cum relația pe care un individ o are cu celǎlalt şi cu tot ce face parte din mediul lui de viațǎ e una de compatibilitate sau de incompatibilitate. Aceaste experiențe, nici neutre, nici identice cu cele ale celuilalt, genereazǎ la rȃndul lor intențiile care stau la baza alegerilor fǎcute de un individ, a deciziilor luate de acesta, alegeri şi decizii care definesc parcursul sǎu, drumul sǎu ȋn viațǎ. Dacǎ diferențele, inerente, dintre cei doi indivizi care au format un cuplu timp de 39 de ani nu au ruinat proiectul lor de viațǎ comun este pentru cǎ ele s-au menținut ȋn zona de compatibilitate.
Ca urmare a necoincidențelor amintite, niciun individ nu are acces la experiența altuia şi nu poate determina ca atare cu exactitate ce anume va face acesta ȋn momentul urmǎtor. Poate face doar presupuneri. Aceleaşi necoincidențe genereazǎ pe de altǎ parte nevoia unui individ de a comunica altuia propria experiențǎ şi disponibilitatea acestuia din urmǎ de a-l asculta, de a lua aminte la ce spune sau face. Pricipiul indeterminǎrii face astfel din coexistențǎ garantul existenței.


Notǎ de subsol

¹Numele “ principiul incertitudinii” s-a impus ca urmare a unei probleme de traducere ȋn englezǎ a articolului lui Heisenberg. Adesea este ȋnsǎ preferatǎ, ca fiind mai ȋntemeiatǎ, denumirea “ principiul indeterminǎrii”. Personal, am ales-o pe aceasta din urmǎ.